Admisibilitatea ca probă ale unei declarații făcute cu scopul de a ajunge la un pact

Potrivit legii despre Procedura Penală (art. 409., al. 4.), dacă procuratura și suspectul nu au încheiat un pact, inițiativa de pact și documentele create în legătură cu acesta nu pot fi folosite ca probă sau ca mijloc de probă în procedura penală. În acest caz, procurorul nu poate să aducă la cunoștința instanței nici faptul că suspectul a depus o inițiativă de pact.

Legea despre procedura penală în vigoare este clar și de înțeles atunci când se precizează că în cazul în care nu este creat pactul între suspectul și organul de urmărire penală, inițiativa de pact și documentele create în legătură cu aceasta nu pot fi folosite ca probe în procedura penală.

De asemenea, trebuie subliniat că valoarea probatorie a mărturisirii făcute în speranța unui pact este extrem de îndoielnică. Conform practicii judiciare, mărturia incriminatoare al suspectului trebuie oricum evaluată cu o precauție sporită, pentrucă suspectul poate să fie interesat să dea o mărturie care - după părerea lui - este avantajoasă autorităților.

Dacă s-ar fi făcut un pact între organul de urmărire penală și suspectul, nu ar exista nici o problemă juridică cu acest avantaj, dar în absența unui pact încheiat, cererea de inițiere al unui pact și toate documentele legate de acesta (inclusiv declarația dată de suspect) nu pot fi considerate ca probe. În caz dacă totuți sunt considerate ca probe în mod gresit, valoarea lor probatorie ar fi neglijabil de mică.